Vindecarea bolilor

     Majoritatea bolilor se pot vindeca prin cunoașterea de sine și procedee asemănătoare cu cel pe care îl prezentăm pentru vindecarea incontinenței urinare.

    Procedeul de tratare a bolilor se face de către bolnav astfel: În timpul zilei, când vă odihniți pe o piesă de mobilier, trebuie să aveți mâinile curate pentru a le introduce, alternativ, sub îmbrăcăminte, să acopere vezica în porțiunea deasupra organului genital, cât vă permite timpul, dar nu ore în șir. 

    Dacă boala e cronică și nu cedează, trebuie să continuați această procedură în poziția de lotus, cea prin care se antrenează yoghinii. 

    Dimineața în pat, printr-un program zilnic, la aceeași oră, repetați procedeul până rezistați la un timp de 60 min, până când vindecarea considerați că e sigură.

    Cunoașterea de sine presupune să fim convinși că spiritul individual al omului, provine din spiritul și materia întregului univers veșnic; care în unitatea lor inseparabilă este reprezentată de unicul Dumnezeu universal, care nu este om ca și noi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu